1 ... 6 7 8 9 10 11 12 13 ... 23

Şi exprimarea dezacordului e bine reprezentată, cu o mare diversitate de cuvinte şi expresii ale negaţiei: nix, nixam, canci, ciuciu, pauză, sufletu’, oha, din părţi, de nici o culoare etc

səhifə10/23
tarix26.10.2017
ölçüsü445 b.

Şi exprimarea dezacordului e bine reprezentată, cu o mare diversitate de cuvinte şi expresii ale negaţiei: nix, nixam, canci, ciuciu, pauză, sufletu’, oha, din părţi, de nici o culoare etc.

  • Şi exprimarea dezacordului e bine reprezentată, cu o mare diversitate de cuvinte şi expresii ale negaţiei: nix, nixam, canci, ciuciu, pauză, sufletu’, oha, din părţi, de nici o culoare etc.

  • Impresionează mulţimea expresiilor care realizează actul de „alungare”, prin care comunicarea se întrerupe şi interlocutorului i se cere să dispară. Ordinul de plecare este exprimat fie cu multă brutalitate, fie într-o manieră indirectă, ironică. Lista de formule cuprinde interjecţii – caro! cărel! caramba! uşchi! –, substantive cu valoare interjecţională – uşcheala! paşi! roiu! roială! topeală! valea! –, verbe la imperativ – arde-o! tunde-o! şterge-o! întinde-o! –, precum şi numearoase formule complexe, care reliefează anumite elemente din scenariul plecării, utilizând diferite strategii semantico-pragmatice:

  • a) invocarea vitezei: dă-i bice! dă-i viteză! mână măgarul! întinde compasu’!;

  • b) descompunerea descriptivă a mişcării: fă paşi! ciocu’mic şi joc de gleznă!;

  • c) transpunerea plecării într-un scenariu metaforic sau metonimic al „mutării din loc a unui obiect sau a unui corp”: mută-ţi hoitu’! mută camionu’! mişcă-ţi mobilieru’! plimbă-ţi fizicu’! plimbă ursu (că rugineşte lanţu’)! fugi cu ursu’ (că sperii copiii)! fugi cu pianu, că se varsă clapele! mână-ţi bascheţii! plimbă papucii!;

  • d) asocierea absurdă: dă cu praf de mers!

  • e) transpunerea plecării în scenarii ale acţiunilor pozitive, constructive: Curăţă locu’! Simplifică peisaju! Închide uşa pe dinafară! Caută-mă pe-afară! Fă-mă să-mi fie dor de tine! Hai să-ţi văd mersul! Poate că ai treabă şi eu te reţin;

  • f) dramatizarea interjecţiei, printr-un dialog bazat pe jocul de cuvinte: Ştii bancul cu albinele? Roiu! Ştii bancul cu dealul? Valea! Ştii bancul cu guma? Şterge-o!

  • Cererile pot fi exprimate într-un mod care parodiază maniera indirectă: fă-te că... (de exemplu: fă-te că te dai la o parte!) sau transpun acţiunile dorite în scenarii negative, prezentându-le ca fiind în dezavantajul locutorului: loveşte-mă cu o ţigară!



Mediul argotic al lumii interlope, ca şi comunităţile urbane create prin solidaritate de vârstă, zonă de locuire etc. (similare din acest punct de vedere celor rurale) recurg intens la porecle: astfel, numele individului este rezultatul unei interacţiuni sociale. Într-o descriere a argoului pot intra şi poreclele care sunt la origine cuvinte sau expresii argotice: „Gheorghe Guţu, zis Ciumete” (Ziua, 21.05.1999), Curcanu’ (Click, 26.07.2007), „Dorel Marin, zis «Mână Scurtă»” (Gardianul, 16.02.3008); „Greblă e ăla de a şutit geanta. Asta-i meseria lui. De aia îi zice Greblă, agaţă tot ce e lăsat la vedere” (astromantic.ro). Costache-şapte-degete era „poreclit astfel pentru repeziciunea cu care şterpelea pe vremuri ceasornicele pasagerilor din tramvai” (citat din presa vremii, în Paşca 1934). Complementar, se poate vorbi de un inventar de porecle fără corespundent între substantivele comune, dar legate de eroi populari din film şi literatură, de miturile şi valorile lumii interlope (Fan-Fan, Pardalian, Piedone, Sandokan etc.).

  • Mediul argotic al lumii interlope, ca şi comunităţile urbane create prin solidaritate de vârstă, zonă de locuire etc. (similare din acest punct de vedere celor rurale) recurg intens la porecle: astfel, numele individului este rezultatul unei interacţiuni sociale. Într-o descriere a argoului pot intra şi poreclele care sunt la origine cuvinte sau expresii argotice: „Gheorghe Guţu, zis Ciumete” (Ziua, 21.05.1999), Curcanu’ (Click, 26.07.2007), „Dorel Marin, zis «Mână Scurtă»” (Gardianul, 16.02.3008); „Greblă e ăla de a şutit geanta. Asta-i meseria lui. De aia îi zice Greblă, agaţă tot ce e lăsat la vedere” (astromantic.ro). Costache-şapte-degete era „poreclit astfel pentru repeziciunea cu care şterpelea pe vremuri ceasornicele pasagerilor din tramvai” (citat din presa vremii, în Paşca 1934). Complementar, se poate vorbi de un inventar de porecle fără corespundent între substantivele comune, dar legate de eroi populari din film şi literatură, de miturile şi valorile lumii interlope (Fan-Fan, Pardalian, Piedone, Sandokan etc.).

  • Există şi o toponimie urbană argotică, căreia îi aparţin denumirile glumeţe de localităţi sau de monumente: Bucale („Bucureşti”), Piatra Crăcănată („Arcul de Triumf”), Ţeapa cu Cartof („Monumenul Eroilor Revoluţiei”) Nasturele („Crucea Secolului” din Piaţa Charles de Gaulle) etc. La sfârşitul secolului al XIX-lea, monumentul (dispărut între timp) din faţa Ateneului Român era numit de bucureşteni Chibritul lui Pache.

  •  



  • Argoul românesc s-a constituit în mare măsură pe baza limbii comune (prin modificare semantică, procedee derivative şi de compunere şi joc de cuvinte), dar conţine şi un număr important de împrumuturi din alte limbi – în primul rând din limba romaní.

  •  

  • 5.1. Împrumutul lexical

  • Nu putem vorbi de împrumuturi decât când acestea au fost preluate direct de argou, din registrul curent al altor limbi sau – mai probabil – din argourile limbilor respective.



Împrumuturile ţigăneşti sunt elementul cel mai caracteristic şi mai consistent al argoului românesc; ele alcătuiesc o zonă de stabilitate, conservându-şi uneori forma şi sensurile de la primele atestări (de la jumătatea secolului al XIX-lea) până azi. Un loc special între aceste împrumuturi îl ocupă verbele, numeroase şi care au produs serii bogate de derivate. Contribuţia limbii romaní la vocabularul secret e un fapt explicabil social (prin sărăcia şi marginalitatea ţiganilor, care alcătuiau o parte însemnată a lumii interlope) şi cu o răspândire considerabilă în Europa. În spaţiul german, o vreme – în secolul al XVIII-lea – nici nu s-a făcut distincţia între argoul interlop (Rotwelsch) şi limba ţiganilor (v. Matras 1999). Termenul spaniol caló desemnează limbajul ţiganilor din Spania, în vreme ce, în portugheză, calão e o denumire a argoului; ambele provin din ţig. calo „negru” (care a dat şi în română substantivul călău). În argoul maghiar, proporţia şi chiar inventarul împrumuturilor din romaní sunt destul de asemănătoare cu cele din română (Szabó 2002).



  • Dostları ilə paylaş:

    ©2018 Учебные документы
    Рады что Вы стали частью нашего образовательного сообщества.
?


godparents--goetz--.html

godviljentilbruktcooksege.html

godzillameetsbambi--.html

goev-v-p---saninstruktor.html

gogoamyataj---bet-2.html